sâmbătă, 28 ianuarie 2012

cap V

Soarele dadea sa rasara..era din ce in ce mai cald cu fiecare zi. Dimineata urmatoare cand Rachel se trezii gasii lantisorul in mana ei.
-Dar...Ce?!
Emili o privii zambind ca de fiecare data incercand sa ii vorbeasca din nou.
-Haide..incearca sa ma auzi..macar putin..caci imi este asa de dor de tine, daca as putea macar sa te salut..sau doar sa ma vezi
Rachel incepu sa planga iar insa de data asta era ceva diferit..nu se mai simntea atat de singura. Se duse jos sa ia masa impreuna cu familia si pentru prima data mama ei zarii un mic zambet pe fata fetei.
-Buna dimineata scumpo
-Buna mama
-Cum te simnti astazi?
-Putin mai bine. nu prea inteleg insa ceva e diferit astazi..
-Totul va fi bine in curand
Nu era prea placut pentru Emili sa nu poata sa vina iar dimineata la ea sa mearga impreuna la liceu, sa intarzie la ore, sa faca tot felul de nazbatii impreuna..
-O zi frumoasa draga mea
-Multumesc mama
Dupa ce Emili o insotise in siguranta pana la liceu..langa ea isi facu prezenta prietenul ei pazitor..
-Te inteleg perfect prin ce treci..
-Da si eu pe tine..
-Trebuie sa iti spun ceva
-Spune
-Va trebuii sa mergi sa vorbesti cu tatal tau..daca iti doresti ca sa traiasca va trebuii sa gasesti o cale prin care sa poti sa ii vorbesti sa i spui sa isi revina
-Dar cum..cum as putea sa fac eu asta?
-Tu trebuie sa iti dai seama insa fi atenta daca nu resusesti pana dupamasa tatal tau va murii dar tu nu il vei putea vedea, el nu te va recunoaste dupa moarte..nu va mai fi ca inainte iar mama ta...
-Dar noi doi ne cunoastem
-Pentru ca in viatile noastre ca om..noi nu ne cunosteam defapt..poate ca din acea cauza ne stim acum
-As vrea ca cineva sa imi poata arata cum sa fac unele chesti
-Nu este cine insa..tu trebuie sa iti dai seama sa inveti sa te descurci..dar nu uita cu cat crezi mai mult cu atat va devenii mai real.
Emili nu zabovi deloc si porni spre spital unde se aflase familia ei..Simntea cum o cuprinde o durere imensa si nu o putea stapanii, se simntea neputincioasa dar incepea sa creada in ea si ca va putea reusii. Se apropiase incet de mama ei si o saruta pe obraz..
-Mamico daca ai stii cat imi este de greu sa te vad asa..mi-as dorii sa nu se fii intamplat nimic din toate acele lucruri iar acum tu sa fi acasa pregatind cina tata la servici iar eu distrandu-ma la liceu cu prietena mea draga.
Kate isi puse mana pe obraz..simtind o raceala ce nu si-oputea explica. Emili isi privea tatal neajutorat si incerca-se sa ii vorbeasca
-Taticule..te iubesc mult insa nu te vreau aici langa mine..lumea e atat de frumoasa viata pe care o ai, chiar daca nu mai sunt tot trebuie sa incerci sa traiesti o mai ai pe mama te rog nu o lasa singura..aici nu e asa de placut, mereu esti singur si cum mi-a spus baiatul din cealalta masina nu ma vei mai cunoaste..Te rog tata fa ceva revinoti si trezestete!
Insa tatal ei nu reactiona-se. Atunci ea isi inchise ochii si incepu sa si-l imagineze pe tatal ei, il gasise pe o banca parasita..cu nimic in jurul sau trist si pierdut
-Tata!
-Emili tu esti? Chiar tu?
-Tata..de ce nu imi raspunzi cand vorbesc cu tine?
-Doamne fetita mea ce dor mi-a fost de tine
-Tata asculta-ma trebuie sa iti revii trebuie sa te trezesti!
-Dar nu vreau acum ca esti aici te astept de atata vreme
-Tata nu vreau sa o lasi pe mama singura..intelege iar daca tu vei murii azi dupa cum vor medicii tu nu  ma vei mai recunoaste.
-Dar esti fetita mea te-am pierdut odata din vina mea nu vreau sa iti dau drumul si acum
-Dar nu a fost vina ta! Tata intelege mama are nevoie de tine iar eu mereu am sa fie alaturi de voi mereu am sa fie langa tine si am sa te ascult orice ai zice orice ai face. chiar daca tu nu vei putea sa ma vezi sau sa ma auzi eu tot voi fi acolo mereu!
-Dar..eu nu vreau sa pleci
-Nu plec uite asteapta aici am sa plec putin si am sa ma intorc dar promite-mi ca nu vei pleca de aici!
-Promit
Emili incepu sa il caute pe baiat si il strigase intruna..insa in zadar el nu era nicaieri. Isi aduse aminte ca el este inca aici pentru parintii lui si il cauta-se in salonul parintilor lui. Cand ii vazu chipul parca o lumina vie se aprinse in sufletul ei.
-Emili ce cauti aici?
-Spune-mi repede..cum as putea macar pentru scurt timp sa fac pe cineva sa ma vada? sau sa ma auda
-Poi nu stiu cred ca trebuie sa aveti amandoi credinta, sa va doriti enorm de mult acel lucru
Atunci Emili isi dadu-se seama de un lucru. Lumea in care se afla ea acum era lumea ei iar totul se petrecea dupa dorintele ei. Se intoarse repede la tatal ei care o astepta pe aceeasi banca.
-Tata, tata!
-Te-ai intors..
-Tata uite..iti promit ca daca te trezesti am sa fiu acolo langa tine..am sa stau langa patul tau!
-Nu te cred..tu vrei sa ma pacalesti ca sa ma trezesc
-Ai incredere in mine trezestete si am sa fiu acolo!
-Iar daca nu?
-Voi fi..Ti-am promis..Hai nu iti fie teama doar deschide ochi!
In acel moment John se trezise pe patul din spital..dupa 4 luni de la cumplitul accident. Kate nu isi venea in fire..nu stia ce sa faca de bucurie nici un sunet nu mai putea sa scoata. John se uitase la kate..aceasta zambii si plangea cu ultimele sale lacrimi..iar langa el la capatul patului o vazu-se pe Emili. In acea clipa sufletul i se umpluse de fericire dar Emili ii facu-se semn sa nu spuna nimic.

marți, 20 septembrie 2011

cap IV

Rachel nu intelegea inca ce se petrece dar simtea ca totul parea gol..parea fara viata acum nu mai radea nu se mai distra..cand stia ca Emili nu va mai fi langa ea, nu va mai avea pe cine sa sune la 2 dimineata  sa ii spuna ca a avut un vis groaznic.
Insa ceea ce nu stia Rachel era ca Emili era inca cu ea...
Emili inainte sa moara avusese o dorinta..ca in clipa cand va murii ea sa ramana pentru totdeauna alaturi de Rachel iar dorinta i se indelinise. Emili ajunsese sa vada totul..sa o vada pe Rachel suferind desi nu credea ca ea tine chiar atat de mult la ea. La fiecare pas miscare sau somn al ei Emili ii era alaturi dar Rachel nu stia.
Intr-o zi Rachel iesi sa se plimbe in parc iar dupa cateva plimbari se aseza pe banca unde se cunoscuse pentru prima data cu Emili. Se simtea singura...si chiar ii lipsea rasul ei vocea ei..
-Oare de ce a trebuit sa pleci chiar tu?
Atunci Emili incepuse sa ii vorbeasca pentru prima data:
-Dar eu nu am plecat sunt aici cu tine!
Insa  Rachel nu avea cum sa o auda. Emili o privii atenta si ii zarii in mana lantisorul pe care il daruise ultima data cand ele doua se vazuse
-Mi-as dorii sa fi aici Emili am atat de multe sa iti povestesc..
-Rachel sunt aici de ce nu imi vorbesti?
Emili o urmarea la fiecare pas insa dupa cateva zile isi dadu-se seama ca nua re rost..pentru ca ea nu mai traieste nu avea cum sa o auda..dar ii putea lasa semne lui Rachel ca ea este langa ea.
Dupa ce ajunse acasa Rachel se puse la culcare..isi asezase lantul pe masa si se puse in pat..Dupa ce adormise Emili incercase sa ia lantul sa il puna in mana la Rachel dar nu reusise. Pe la miezul noptii in fata lui Emili aparuse un baiat imbracat in alb. Se speriase si tacu.
-Buna Emili
-Ma vezi?
-Desigur..
-Ma auzi?
-Da..si eu sunt la fel ca si tine
-De ce nu ma poate auzi si Rachel?
-Pentru ca tu nu mai traiesti.ea face parte din lumea reala..tu mai esti aici doar pentru ea..pentru ca asta ti-a fost ultima dorinta iti aduci aminte?
-Da..ca dupace mor sa pot sa fiu alaturi de Rachel pentru totdeauna. Dar cum as putea sa ii arat ca eu sunt aici?
-Cand iti doresti ceva foarte tare inchipuieti doar ca traiesti si ca esti cu adevarat acolo iar atunci vei putea sa faci mai multe lucruri, vei putea sa i areti lui Rachel ca esti mereu aproape de ea.
-Da? Poi pot sa icner acum?
-Desigur
-Bine pentru ca vrea ca in dimineata asta cand se trezeste sa aibe lantisorul de la mine in mana, ea si la lasat pe masa.
-Incearca Emili
iar in acea clipa..Emili isi adusese aminte cum este sa fii om iar cand incercase sa puna mana pe lantisor insfarsit il luase in mana. Il asezase frumos in mana lui Rachel si se puse in pat langa ea sa ii vegheze somnul.
-Multumesc
-Cu palcere Emili
-Dar stai..tu de ce esti  aici?
-Am promis sa am grija de parintii mei mereu si se pare ca asta am sa fac si eu de acum incolo
-Dar..ce ti s-a intamplat?
-Am avut un accident groaznic in apropiere de Forks..
-Tu erai?
-Da..eu eram. Imi pare rau Emili
-Nu am sa o mai vad niciodata pe mama mea nui asa?
-Ma tem ca nu...insa mama ta mereu va fii alaturi de tine
-Da..insa tatal meu?
-Tatal tau inca si acum este la spital in moarte clinica..vor vrea sa il deconecteze de la aparate ins curt timp.Ma simnteam foarte vinovat din cauza mortii voastre si vegheam asupra tatalui tau in fiecare noapte.
-Hei..eu iti multumesc si imi pare rau ca a trebuit sa ajungi asa
-Si mie imi apre rau insa poate asa este mai bine..tu ai grija de cea mai buna prietena a ta iar eu de parintii mei
-Da...
-Trebuie sa plec..ne vom mai vedea pe aici
-Sigur
Atunci Emili realizase ca nu conteaza cat dedeparte sunt una de cealalta conta ca sufletele lor mereu erau impreuna.

vineri, 16 septembrie 2011

cap III

In dimineata urmatoare Emili impreuna cu familia ei pornii la drum spre Forks pentru a-si vizita matusa. Avusese un weekend excelent in familie insa la intoarcerea spre casa..au avut loc mai multe probleme.
Dupa scurt timp de la plecarea ei din Forks o sunase Rachel:
-Buna Emili
-Buna Rachel
-Unde esti? Mai ai mult pana acasa?
-Nu imediat ajung, sunt asa de obosita..
-Nu e nimic vom sta impreuna si ne vom distra pana diseara.. o sa iti treaca.
-Stiu
-Abia astept sa ne vedem. Am sa te astept la tine acasa asa cum ti-am zis
-Bine. Ai grija Rachel
-Si tu Emili
Insa..ele doua nu stiau ce avea sa urmeze, si ca cele doua nu vor  mai avea ocazia sa se intalneasca vreodata. Dupa scrut timp..tatal lui Emili pierduse controlul masinii si avusese un accident teribil. Emili apucase insa sa mai traiasca cateva clipe cat sa o poata suna inapoi pe Rachel. Vazandu-si parintii murind in fata ei, Emili isi dorea doar ca Rachel sa nu o uite niciodata realizand ca nu mai avea mult timp de trait. Insa ea nu apucase sa raspunda la telefon iar cand o sunase inapoi aceasta murise deja.
Rachel nu intelegea ce se pentrece de ce nu ii raspunde la telefon..dar nu durase mult iar spre seara matusa ei venise la ea acasa sa ii ia cateva lucruri. Rachel inca o astepta pe trepte asa cum ii promisese insa ea nu mai venea.
-Ma scuzati dar..Emili?
-Tu cine esti?
-Sunt cea mai buna prietena a ei
-Nu ai auzit ce s-a intamplat nu-i asa?
-Nu..ce s-a intamplat?
-Dupa scurt timp dupa ce au plecat de la noi au avut un groaznic accident iar Emili s-a stins dupa scurt timp
In clipa aceea Rachel simntii cum ii fuge pamantul de sub picioare..isi adusese aminte ca o sunase dupa scurt timp dupa ce vorbise cu ea la telefon insa ea nu apucase sa ii raspunda. Inima ii se sfasiase iar acum pentru ea nu mai conta nimic…
Se duse acasa plangand, neintelegand de ce s-a petrecut una ca asta si mai ales de ce ei. Isi dorise sa fi apucat sa raspunda in acel moment la telefon dar acum nu va mai suna niciodata. Stand in pat si privind la poze in care se distrau ele doua  neputand sa se opreasca din plans..nu se gandea doar la momentele si clipele minunate din prima zi in care s-au cunoscut pana in ultima in care s-au vazut. Totul acum pentru Rachel parea pustiu si gri dar ea nu realizase ce o asteapta in urmatoarele zile.

miercuri, 14 septembrie 2011

cap II

Intr-o dimineata insorita cele doua se hotarase sa se intalneasca in parc. Emili era foarte incantata deoarece in scurt timp avea sa faca o calatorie impreuna cu parintii ei.
-Buna Rachel
-Buna Emili
-Si? Ce vom face azi?
-poi nu stiu ce ai vrea?
-Nu stiu nici eu…
-Am vrut sa imi petrec azi toata ziua cu tine deoarece diseara am sa plec cu parintii in vizita la matusa in Forks
-Ce dragut..si cand te intorci?
-Poi maine dupamasa
-Am sa te astept la tine acasa cand ai sa te intorci
-Bine
In acea zi superba ele au povestit au depanat ceva amintiri insa seara venise foarte repede pentru ele.
-Deci ne vedem curand nu?
-Da Rachel deabia astept san e vedem
-Si eu
-Ai grija de tine
-Si tu
-Papa
-Paa.
Inainte de a intra in casa Emili o strigase inapoi pe Rachel
-Rachel!
-Daa?
-Vreau sa iti dau ceva
-Ce?
-Vreau sa porti acest lantisor..sa iti aduca mereu aminte de mine oriunde vei fi sa sti ca eu voi fi alaturi de tine
-Multumesc foarte mult dare u nu am ce sa iti ofer
-Nu trebuie sa imi oferi nimic vreau doar sa imi promiti ca niciodata nu il vei da jos indifferent ce s-ar intampla
-Promit
-Bun, acum ma duc ma asteapta mama
-Multumesc Emili
-Cu placere
Emili se uitase parka cu regret inapoi o privii pe Rachel apoi zambii si intra in casa.

marți, 13 septembrie 2011

Dragostea de dincolo de cer

Se spune ca amintirile sunt oglinda trecutului nostru si nu putem sterge cu buretele nimic desi uneori ne-am dori atat de mult. Am scris aceasta poveste gandindu-ma la tot ce a fost sau s-a intamplat vreodata insa…nu voi putea uita.
Totul incepe intr-un mic oras numit Sallem. Intr-o zi mai putin fericita familia Davis se mutase intr-una din casele din oras. Tanara Emili era foarte incantata de noua ei casa si abia astepta sa isi faca prieteni noi. Dupa scurt timp de la mutarea ei acolo intalnise o fata care avea sa ii devina cea mai buna prietena. Rachell era o fata simpla, modesta si  incepeau sa se inteleaga din ce in ce mai bine insa..nu totul parea a fii atat de bine. Povestea lor incepuse intr-o zi de marti cand se intalnise in parc.
-Tu trebuie sa fii fata ce-a noua nu?
-Da
-Rachell imi pare bine
-Emili si mie
-Ai vrea sa mergem san e plimbam putin pe aici?
-Da sigur.
Cu fiecare zii ce trecea ele deveneau tot mai apropiate. Totul se invartea in jurul lor, totul parea mai simplu in doi. Isi imparteau secrete, se intalneau zilnic din prima zii a lor de cand s-au cunoscut. Totul parea a fii ceva de nedezlegat. Prietenia lor era ceva nemaintalnit insa dupa scurt timp toate acestea aveau sa se schimbe brusc.










Daca vreti continuarea votati si daca va place am sa continui sa postez daca nu..am sa incep sa scriu alta poveste! sper sa va placa:)

luni, 29 august 2011

Capitolul XVII


Cu fiecare zi ce se scrugea parca era tot mai bine. Chiar daca stiam ca inc ail iubesc pe Andy..si el nu mai este alaturi de mine nu era chiar asa de greu. Viata mea puteam zice ca era tot ce un adolescent isi putea dorii: prieteni, familie casa stabile..un iubit care sa stii ca chiar tine la tine..insa in viata mea din nou aparuse niste schimbari. Cu trecerea timpului nu rezistasem sa ramanem cum suntem asa ca Danny marturisise ca oplace mult pe Vikky iar ea a recunoscut ca mai era cu Andy doar ca sa ma enerveze pe mine. In final eu am ramas alaturi de Andy..si acum chiar puteam fii impreuna fara ca cineva san e strice planurile. Nick a fost mereu acolo alaturi de noi si a invatat sa fie o persoana mai buna.
Eu am invatat la randul meu ca in viata toate se intampla cu un scop anume. Viata nu e mereu drepata dar e buna sii timpul este prea scurt incat sa pierdem timpul. Uneori trebuie sa facem pace cu trecutul ca sa  nun e incurce prezentul. Nu este bines a ne comparam viata cu a altuia pentru ca nimeni nu are idée care este ,,Calatoria” fiecaruia. Totul se poate schimba intr-o clipa dar trebuie sa facem abstractie la ce este frumos si util.
Fi tu insati iar viata va fiimult mai frumoasa!!



THE END!

Capitolul XVI


Nu stiam cum vor reactiona restul cand ma vor vedea dupa atata timp. M-am uitat cine este pe teren si erau cam toti pe acolo..mai putin Andy. Dupa scurt timp aparuse si el insa nu era tocami fericit. Am pasit inainte iar cand mi-am ridicat privirea si l-am privit pe Andy incepusem toata sa tremur.
-Nu imi vine sac red!
-Buna Andy..
-Emy!?
-Da..
Ii stransesem pe toti in brate sii desii erau inca mirati ca ma aflu acolo erau bucurosi sa ma vada.
-Aha deci..aseara cand te-am sunat sa iti spun de luminile din casa tu erai
-Da darn u puteam sa iti spun ca am venit..
La un moment dat Andy disparuse de acolo. Ma intrebam und ear fii putut pleca insa peste cateva minute primisem un mesaj de la el sa ma duc repede pana la locul nostrum de intalnire.
-Baieti eu am sa plec pentru cateva minyte insa ma intorc repede
-Bine te asteptam aici.
Am ajuns intr-o fuga la lac iar el statea jos la copac..
-Andy…
-Da
-Ce s-a intamplat?
in acel moment s-a ridicat si ma sarutat. Nu ma mai stransese asa de tare in brate niciodata pana atunci. Simnteam cum totul dispare doar noi doi mai eram acolo dare u nu puteam sa mai trec inca o data prin asta…
-Emy..mi-ai lipsit mult
-Si tu mie mi-ai lipsit mai mult ca orice si nici o clipsa nu am incetat san u ma gandesc la tine
-De ce nu mi-ai spus ca te vei intoarce?
-Pentru ca nu vroiam sa afle nimeni…
-Da, dar mie puteai sa imi spui
-Nu nu Andy nu puteam
-De ce ce sa intamplat? Acum esti aci si totul o sa fie bine o sa putem fii dinou impreuna si toate vor fii ca inainte.
-Imi pare rau insa tu ai uitat ca m-ai lasat balta pentru ea?
-Emy..eu ti-am spus imi pare rau
-Parerile de rau acuma nu ma mai ajuta cu nimic.
-Dar stii bine ca nu am vrut sa fac acel lucru
-Poate ca nu ai vrut insa s-a intamplat si eu am suferit mult din cauza aceea.
-Imi pare rau ca a trebui sa suferi din cauza mea
-Si mie ca ti-a fost frica sa imi spui ceea ce simnti poate acum..era mult mai usor.
-Nu stiam ce sa fac…credema. Deci sa inteleg ca totul nu mai exista?
-Totul s-a dus atunci in acel moment
-As putea sa te sarut pentru ultima data?
-Nu cred ca ar fii o idée prea buna..
Ma luase in brate ma simnteam total altfel..era placut sentimental sin u stiam daca am sa regret ceea ce faceam atunci sau nu…
Erau multe motive sa lupt pentru el dar acum totul era in zadar. Totusi eram acolo eram bine si stiu ca mereu voi fii acolo pentru el.
Din ziua aceea viata mea se schimbase foarte tare. Nick mi-a devenit cel mai bun prieten, Vikky cu Andy au ramas impreuna..ajunsesem sa aflu ca Danny ma placesi am decis sa ii accord o sansa pana la urma nu se stia ce ne rezerva viitorul.am avut in schimb o relaie frumoasa cu el.
In tot acel timp in care mereu ma plimbam de la o casa la alta mi-am dat seama ca voata mea este ca un film ce se deruleaza usor… chiar daca esti tanar sit e lovesti de multe si ajungi chiar sa suferi sa plangi, razi pur si simplu face parte din tine si fiecare clipa trebuie traita si savurata din plin alaturi de cei dragi.
Cu cat treceau zilele tot mai multi mi lipsea Andy. Ne vedeam in fiecare zi si mai venea pe langa mine dar nimic mai mult. Realizasem ca Danny este cel potrivit pentru mine dupa atatea. Uneori noaptea cand imi aduceam aminte de el sau imi era dor de el ma duceam la geam imi zambea iar eu ii faceam cu mana apoi ma puneam sa dorm.
Intr-o dimineata ne-am dus afara cu toti. Il rugasem pe Nick sa vina sa ma astepte samergem impreuna
-Buna dimineata
-Buna Emy
-Ce zi frumoasa asai?
-Ma bucur sa vad ca esti fericita..
-Nick nu ai uitat nimic?
-Nu de ce?
-Poi ma gandeam ca ai ceva sa imi spui
-Nu..nu trebuia sa iti spun ceva?
-Infine lasa
Era data de 8 iar atunci era ziua mea…nu imi venea sa cred ca uitase
-Hai s amergem in parc
-Dar ce vom face acolo?
-Ne vom plimba si noi putin..
Dupa cateva ore de plimbari prin parc obosisem sin e-am asezat pe o banca..
-Eu zic sa mergem la mine san e uitam la un film
-Dar de ce?
-Poi afar ace sa facem?
-Poi si restu?
-Nu stiu de ei. Infine..vom trece si prin fata casei tale darn u neo prim
-Bine nu am zis ca vreau san e oprim
Cand am ajuns la Nick totul era linistit nici musca nu se auzea
-Nick dar cu cine esti acasa?
-Singur de ce?
-Intrebam
Cand am intrat in casa cu totii se aflau acolo si au inceput sa strige la multi ani! Pur si simplu nu mai avusem cuvinte. In ziua aceea primisem tot ce era mai frumos..